Subscribe to RSS
DOI: 10.1055/a-1149-9921
Probleme privind malpraxisul în activitatea medicală
Stimaţi membri ai Societăţii Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie,
În luna februarie a. c. Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie a avut plăcerea de a onora o invitaţie primită din partea Academiei Române și de a fi reprezentată alături de alţi președinţi ai societăţilor profesionale medicale și reprezentanţi ai comunităţilor academice medicale la o întrunire care a vizat constituirea Asociaţiei pentru Apărarea Medicilor – AAM, precum și realizarea unui Registru naţional al specialităţilor medicale.
Această Asociaţie – AAM are ca și obiectiv profesional realizarea unor ample demersuri privind propunerea unei noi legislaţii referitoare la exercitarea profesiunii medicale, definirea și combaterea malpraxis-ului medical.
Alături de alte 45 de societăţi savante medicale, Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie a aderat, în calitate de parte semnatară, la Memorandumul de colaborare pentru problematica sancţionării penale a greșelii medicale.
Prima acţiune comună necesară pentru realizarea obiectivelor Memorandumului o constituie informarea medicilor în legătură cu vulnerabilităţile actuale ale practicii medicale și soluţiile concrete, eficiente și complete de apărare.
O serie de documente realizate de către d-nul Şef lucr. dr. Andrei Nanu, de la UMF Carol Davila București, privind numeroase implicaţii de malpraxis cu care ne putem confrunta pe parcursul actualei pandemii sunt postate pe site-ul SRUMB (www.srumb.ro) unde vă rugăm să le consultaţi, alături de alte informaţii actualizate.
De asemenea avem rugămintea de a ne transmite prin e-mail (srumb.secretariat@gmail.com) aspecte de potenţial malpraxis sau probleme pe care le-aţi întâmpinat și/sau consideraţi că ar trebui soluţionate.
Cu deosebită consideraţie,
Prof. dr. Viorela Enăchescu
Președinte Executiv SRUMB (2018–2020)
Prof. dr. Zeno Spârchez
Secretar General SRUMB
#
Publication History
Article published online:
08 June 2020
© Georg Thieme Verlag KG
Stuttgart · New York